Antena 3 CNN · Reportaj TV

Hyperion pleacă spre Darwin, ambalat fără roți și motor

Cluj-Napoca, Expedierea lui Hyperion spre Australia

Vezi reportajul original Antena 3 CNN, în română
Membri ai echipei Solis cu bannerul SOLIS în fața unei cascade interioare, în drum spre Australia, în 2025

Antena 3 CNN relatează că studenții UTCN vor reprezenta România la Bridgestone World Solar Challenge 2025, în Australia, cu Solis Hyperion, cel mai avansat vehicul solar construit până acum de echipa lor. Îi așteaptă căldura și peste 3.000 de kilometri de drum, parcurși cu energia soarelui.

„Eu sunt foarte mândru de activitatea lor. Diferite competențe sunt dezvoltate atunci când lucrezi astfel la un astfel de proiect. Iar un astfel de proiect îi ajută să fie foarte pregătiți atunci când își încep cu adevărat activitatea profesională”

Ștefan Breban, fondatorul și mentorul echipei Solis

Reportajul surprinde finalul unor luni de nopți nedormite și sute de ore petrecute în atelier. Vehiculul a fost ambalat fără roți și fără motor, dus cu camionul până la Amsterdam și de acolo trimis cu avionul la Darwin. La proiect au lucrat peste 25 de studenți, de la mecanică, electrică și electronică până la media și management.

Printre ei este Ștefania, cea mai tânără membră a echipei, la doar 17 ani. Ea povestește că a venit cu ideea de a da o mână de ajutor din când în când, iar prima ei competiție, în Belgia, a făcut-o să-și dea seama cât de mult îi plac proiectul și ideea din spatele lui.

Mentorul echipei este Ștefan Breban, care s-a inspirat din anii petrecuți în mediul academic din Franța, a adus ideea vehiculelor solare în România și a format echipa Solis în 2018. El spune pentru Antena 3 că este foarte mândru de studenți și că proiectul îi pregătește pentru viața profesională. Postul notează și că echipa intrase în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României 2025” a Fundației Dan Voiculescu.

Rezumat scris de echipa Solis după reportajul publicat de Antena 3 CNN pe 19 iulie 2025. Originalul: „Solis Hyperion, vehiculul solar construit de studenții din Cluj-Napoca, a pornit să cucerească deșertul Australiei”
Despre: Bridgestone World Solar Challenge 2025, Hyperion